Life is long! Don't act like it is short!

E ca un meci de box, sau orice alt sport ce include pumni, picioare, genunchi si coate in fata. E runda in care ti-o iei, runda in care o dai, sau poate runda care te face K.O. Cu siguranta fiacre pumn primit te face sa realizezi ca nu esti facut din sticla, si te ambitioneaza. Gandul cel mai nerabdator e dus la gongul ce anunta terminarea rundei, dar esti stresat pentru ca nu vrei sa termini meciul repede. E viata! E drumul ala lung in care intalnesti persoane ce se alatura calatoriei tale sau cursa in care vrei sa scapi de orice adversar. Vrei sa fi cel mai bun si dai tot ce ai sa demonstrezi tuturor ca esti mai presus decat oricine. Nimic nu este imposibil! Nu exista lucru pe care nu il poti face la fel cum nu exista gand pe care nu il poti gandi.


Viata este starea caracteristica a unei fiinte superioare de urmarire a unui tel!

Belive in....!

“Poate doar un dezastru natural ar strica aceasta zi. Este o dupamiaza usor racoroasa de primavara iar pe fetele trecatorilor se observa bucuria de a purta haine mai subtiri in sfarsit. Ma uit la oricine trece pe langa mine si incerc sa citesc expresia pusa fara stire pe fata. E cel mai frumos joc pe care poti sa incerci sa il epuizezi la maxim pe strada doar pentru ca putin probabil ghicesti la ce se gandeste un om.”

Cam asa as putea sa povestesc. Din pacate nu am mai avut de ceva vreme o astfel de zi, linistita. Totul merge prost! Absolut totul! Ti minte momentele alea in care chiar nu sti ce sa mai faci sa revi la normal? Prin genul asta de momente inepuizabile am trecut zilele trecute, ieri si azi, desi imi place sa cred ca maine va fi mai bine si imi voi reveni. Imi place sa cred. Cred in orice lucru bun care mi s-ar putea intampla. Auzisem odata ca daca pleci de acasa sa faci un lucru si nu crezi in el, mai bine ramai acasa. Asa ca de ce sa nu cred ca voi castiga marele premiu cand plec de acasa sa pun bilet la 6 din 49? De ce sa nu cred ca ma voi descurca bine la scoala dimineata la 6 cand ma trezesc? E foarte dezamagitor cand pierzi sau cand gresesti, dar macar ai incercat. Sa cred ca maine voi fi in stare sa imi povestesc mie cele scrise la inceput? DA CRED!

Love letter to basketball

In the summer of 2001, high school had ended and it was time for college.
I did everything in my power to take you with me, but you didn't wanna go.
You said I needed to become a man and that I counted on you way too much...
so you left me - feeling unsure, unloved and confused.
How could you not love me anymore?

You’ve had my heart since I first laid eyes on you.
I woke up to the thought of you and went to sleep with my heart with you.
You completed me and now you was leaving me.
How? How could you?
You left me with nothing to do...no one to turn to...
You help mold me into the man that I am today.
You were the one that understood me -
but I knew deep down inside you were gonna come back to me.

So I practiced on ways that I could love you more,
and so you'd never leave me again. And then 2001-2002 came...
you said the words that I've always dreamed of hearing...

“From Robbins, Illinois, 6 foot 4 Guard … Dwyane Wade.”

And we fell in love all over again...
To my first love...The Game of Basketball....I love you...

Intrebari, intrebari si intrebari!

Progres sau esuare? Avansat sau inapoiat? Bun sau rau? Sunt toate intrebari pe care “formal” mi le adresez foarte des. Visez mereu la lucruri pe care poate ca n-am sa le dobandesc dar imi place sa cred in locurile unde imaginatia ma duce. Puterea de a visa este cu siguranta un lucru mai presus de oricare altul in viata, poate chiar mai presus decat dragostea, fiind singurul mod care ma ajuta sa fiu cine vreau sa fiu poate doar pentru o clipa sau doua. Stau si ma gandesc mereu cum ar fi daca as avea tot ce mi-as dori? As fi om bun? Rau? Poate ca tot ce imi doresc nu este indeajuns, poate ca nu imi doresc ce imi trebuie. Recunosc realitatea ma sfarama! Ma chinuie si imi provoaca greata. Stau si ma privesc in oglinda si ma intreb daca sunt ceea ce par, daca ma voi descurca in viitor sau daca voi reusi vreodata sa imi impun anumite reguli. Nu sunt deloc un om care stie ce poate! As putea programa un interviu cu mine in care cu siguranta fiecare intrebare ar fi fara raspuns avand atatea dileme pe care nu reusesc sa le inteleg. Da, iubesc si imi place sa fiu iubit inapoi de oameni ce primesc toata dragostea mea dar oare o merita? Sau oare merit eu dragostea lor? Sunt pur si simplu intrebari fara raspuns, intrebari la care nimeni nu poate sa imi raspunda decat eu. Iar eu? Eu tac mereu pentru ca urasc sa ma fac de ras pana si in fata mea. Nu pot sa ma plang de o viata rea, dar orice om isi doreste mult mult mai mult decat are. E normal sa vrei sa progresezi, dar uneori nu poti. Prietenii sunt singurii oameni care trebuie sa te inteleaga chiar daca nu pot dar oare o fac? As putea continua cu mii de intrebari dar textele lungi ma enerveaza in primul rand pe mine.